- Iote-mă! Genie in the Lamp. Domnu’ scriitor, nici nu știi cum e să te bucuri de plăcerea ubicuității. Dar nu te grăbi, ai o eternitate în față. Deci, ia să vedem ce zice băiatul ăsta. Zice că ar trebui să mergem la culcare cu toții, nu măi Kontogouris? Și mâine e o zi.
- Adică și mâine e o noapte…
- Aha, ce-am mai râs. Kontogouris, dacă mă mai bântuiți și mâine, să vezi ce regularizarea brațului Dunării îți trag, ți-l rup și ți-l îndes în cur. Sper să-ți încapă tot, să ne inunde și de săptămâna viitoare să miroasă în Sulina a moaște de pirat, apoi o să vină mitropolitul Tomisului să te pupe pe tine-n fund, să vezi ce punem de-o renaștere spiritulă. Pe urmă, te înscrie în PSD ca să votezi cu ei. Și totuși, terminăm în noaptea asta, da? Fără mâine. În plus, nu prea ascult Robbie Williams. E bun prostul, da’ încearcă și tu un Baker Gurvitz Army, uite, ia de-aci. Sau Freddie Mercury nah, că ăsta place la toată lumea. O muzică, ceva, băieți? Punem? Bahama mama?
- Boierule, de ce mă iei la mișto? Chiar am venit la tine cu o treabă, poți să pricepi asta? Și uite, da, parcă aș asculta o muzică. Lasă să curgă ce-ai pus pe facebook, DREAM THEATRE.
- Ești ironic grecule, dar sigur că punem. Uite baladele, că ți se potrivesc.
În fond, să știi că am dreptate. Ce-ți pasă mă, ție? Pe aici, pe la noi, tot ce poți spera e o nouă zi. Pe care o începi prin a te teme în fiecare noapte.
- De-aia stai în scaunul tău bâțâitor și te legeni într-una. Altă treabă n-ai, decât s-o aștepți. Știi că vine, hai că știi. La mine, deja este. Una nouă și deja veșnică, nicio dimineață și nicio seară în plus, doar eu și ziua. Ce să mai aștept? Și ce să mai sper?
- Speranța mea e că o să-mi spui tu până la urmă. De ce-ai venit, în fond?
- Ca să scrii despre ea. Despre Gelsomina. Știi ce frumoasă era?
- Poate nu era chiar așa frumoasă, boierule. Eu, Moishe Goldberg am fost numit să depun mărturie despre tot ce îndrugă prostul ăsta și despre tot ce urmează a fi împlinit în povestea lui. Am să-ți spun și de ce…
- Ia să-i spui. Să spui și unde ai dat-o-n bară de bou ce ești. De ce-ai ajuns în situația asta…
- Băi-băi, ia, pe rând, ca la seminar. Grecule, întâi tu. De ce crede evreul că nu era chiar așa de frumoasă. Mă, tu ai visat…
- Nici asta nu mai știu. Când ești băgat cu totul într-o chestie ca asta, singurul care decide dacă e vis sau nu, ești doar tu însuți. În orice caz, tot ce ai de făcut când treci granița dincoace e să-ți miști curul și să rezolvi situația.
- Eu, Moishe, pot să precizez că nu putem preciza nimic. Dar pot să mă jur că ți-a dat-o pe aia cu Louise Brooks; am intrarea la aproape o pagină după replica asta, așa e convenția. Vezi că tot se ține minte ceva și pe lumea ailalată. Cue -urile. Dar tot nu putem ști dacă ce povestește ăsta e chiar așa sau dacă e așa cum ar fi dorit el să fie. Pe aici, granița asta se cam încurcă…
- Moishe, lasă-mă să spun, că era rândul meu, da? Mereu am crezut că lumea pe care ți-o dorești e de fapt lumea ta. Cea adevărată. Sau cea care contează. Într-acolo mergi. Băi, și mergi și nu te mai oprești până-n mormânt. Și tot ce-ți poți dori uneori e s-o dai în bară cu grație. Ascultă vorbele mele, bancherule, viața e ceea ce vrei atunci când lucrurile se petrec altfel decât te aștepți. Toți morții știu asta...
(to be continued)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu