Vrejul de fasole, Jack...

Și acum?
Sunt o emoție coaptă, sângerie, rotundă ca o roată care se macină pe sine, roata care roade carne.
până când...
până când o spiță se va agăța iar și necesar într-o venă nouă plină de sens, o arteră, o scânteie, o nouă întâlnire care să-mi indice sensurile noi, o bornă.

Poți tu să te fi schimbat atât de mult încât să-mi arăți mie o nouă eu? tu care ai fost răspicat și mereu necesitatea mea... poți tu?
dacă nu tu, atunci cine?