Vis, 3 martie

Cu A. Râdem. Apoi, el coboară, căci pare că locuiește sau doarme în apartamentul de sub noi (casa noastră de la gară), unde a stat tanti Cati. Acum, trează nu îmi amintesc prea bine, dar parcă el sugerează (suntem în bucătărie, totuși, nu-i chiar bucătăria noastră, seamănă mai mult cu bucătăria din fosta lui casă de pe Unirii) arătînd spre dopurile mele de urechi "Ar merge pentru noaptea asta" și merge în apartamentul de jos, dar pleacă în ideea că mă așteaptă să vin și eu. Termin ce aveam de făcut în bucătărie, vase în scurgător, etc (rutina de pe vremea când stăteam la ei), mă strecor afară... Pe casa scării, în fața ferestrelor dintre etaje e așezată o masă cam prăfuită; găsesc acolo o altă pereche de dopuri portocalii, parcă tot ale mele, dar pline de praf din cel sub formă de bucăți. Le culeg cu gând să le bag la spălat. Sunt în baie, mă pregătesc să intru în dormitor când sună la ușă, apoi intră cineva foarte apropiat, poate mama lui A. dar cu alura și cu tiparele nașei mele. Îi zâmbesc, ea îmi răspunde replicînd cu blândețe ceva în genul 'cum am eu puterea să mai zâmbesc în asemenea momente?' Îmi amintesc că, de fapt, murise cineva în familie (am despre asta sentimente difuze, par a avea vaguitatea unei amintiri îndepărtate, în vis pot fi ecoul unei amintiri). Mă întreabă unde sunt părinți lui A. (?), îi spun că se instalaseră împreună cu ai mei în apartamentul nostru de sus și iese. Sunt în dormitor (totuși, dormitorul meu de acasă). Adi stă întins pe pat în semi-întuneric, căci e foarte dimineață, mă întind lângă el, mă trezesc.
Cred că știu de ce am visat asta, știu și că e probabil ultima oară când îl visez pe A. Mi se încheie o etapă. În care am realizat atâtea, în această unică ecuație, doar în acest fel. Iar el a fost mereu lebăda mea cântînd So Long, Farewell...