joi, 26 februarie 2015

Vis, 26 februarie

Către dimineață... vis cam împletit deoarece personajele se succed cu viteză sau devin 2în 1 sau chiar 3 în 1.
Sunt cu A. și, surprinzător avem multe să ne spunem ( prin urmare, nici o legătură cu realiatea :))) E atent cu mine, mă atrage asta. Îmi trimite o revistă cu un parc care mă fascina. Nu e un parc obișnuit: o firmă corporate dispusese o licitație câștigată de arhitectul ce semna schița publicată acolo, un proiect în care înghesuia arbori din pleistocen între alții din alte epoci și plomba asta experimentală reușise. Vreau să merg în relache într-o mică fantezie, un ski în curtea de la Carpen, dar mai întâi trec pe la firma asta atât de potentă financiar. În holul cochet, S. Cepoi, colegul meu de an cântă la un instrument într-un quintet sau qvartet de cameră futuristo-modernist fițos și școlit. Adunaseră acolo instrumente nelămurite, cred că nu au corespondent în diurn. Acum îmi amintesc unul cu o carcasă lăcuită, portocaliu-bej în formă de girafă, una mai stilizată cu forme unduitoare. Parcă ne și plimbăm prin grădina aceea. Apoi, răsfoim niște dialoguri și o întreagă piesă cu corporatiști începe, un el, o ea, la trezire încă îmi aminteam subiectul, dar el se volatilizează brusc, misterios, ca nisipul dintr-o clepsidră spartă.
Mai e și un episod cu mine trecînd pe sub bolta deasă de crengi a pomilor de pe o potecă și zărind din loc în loc o stea sau două, un aer de miraj în toate astea... Mai târziu, mama povestindu-mi despre cum ar trebui să execut cristianele acelea, cât de mare să țin deschis unghiul schiurilor și la ce viteză, și, dintr-o dată sunt deja pe panta din curtea de păsări de la Carpen, didinsusul gardului.
Cu ocazia asta m-am prins în sfârșit, cum e mecanismul viselor în cazul meu. E de ajuns să îmi amintesc în vis (în vis e posibil asta, să îți amintești sau să invoci altceva, un alt context cerut sau legat de contextul dat) despre o persoană, sau un cadru și dintr-o dată sunt chiar cadrul respectiv, ideea evocată sau chiar persoana de care îmi amintesc, printr-o bizară metamorfoză și printr-o neașteptată empatie. Mă transform din mine în altcineva, chiar și din mine într-o idee, și după acest model, chiar și contextul dat se transformă în pasta următorului context. Forma visului (meu) e chiar stilul de compoziție al unui tablou de Dali. Și e o chestiune care, dacă îți pui serios în cap, poate fi jucată pe scenă, e un stil evocativ făcut din carnea visului, ca la Shakespeare, Puck...

Niciun comentariu: