joi, 26 noiembrie 2015

Vis, 26 noiembrie

   Cineva moșmonește cu mâinile pe mine ca și când am face amor. Mă cuprinde, mă mângăie, mă dăscălește: mâna ta dreaptă, zice, nu mai așeza mâna asta în dreapta mea... Și mi-o așează potrivindu-mi-o la loc. E semi-întuneric, nu-i deslușesc trăsăturile. Ne foim. Mâna, zice iar, acum ai pus iarăși mâna în dreapta, niciodată să nu mai pui mâna ta dreaptă în dreapta mea, da? Și mi-o potrivește cu răbdare la loc pe umăr. Ca și când n-ar trebui s-o mai folosesc defel. Mă plictisește un pic bărbatul ăsta, cine e el? Ce caut eu aici? Pare că e bărbatul meu. Își îndepărtează puțin fața de a mea, e Edward Norton și e chiar bărbatul meu. Hmmm... Cum am ajuns în situația asta? Și când? Între timp... Între care timp? De altfel, e gentil, uite cum mă mângâie, ce pasional pare că e din fire... Fac un efort de obiectivare. Și înțeleg brusc, suntem cocoțați într-un pom. Mă îndepărtez ca și cum aș avea un ochi mobil și el mi-ar permite detașarea... Suntem într-un pom, da, unul foarte înalt pe țărm, deasupra mării. În jurul nostru, rumoare. Privesc mai bine, aud alarme și văd mașini de pompieri, de salvare... O doamnă frumoasă, cu trăsături drepte și bucle aurii își dă drumul dintre crengile copacului direct în apă. Distanța e uriașă. Acum îmi dau seama că dedesubt e mai întâi prăpastie,  apoi apă, peretele malului e abrupt și copacul stă chiar pe buză. Pică într-un plonjeu reușit în ultima secundă. Înțeleg că trăiește doar pentru că cei de jos s-au grăbit s-o recupereze din valurile înghețate.
... Răsfoiesc o carte, o carte cu coperți pătrate și file groase, vopsite în culoarea untului, pe alocuri bej, ca un album de grafică. În ea e povestea mea. Povestea acelei seri când el a ajuns la copac și a văzut că nu sunt. A privit în sus și m-a descoperit ascunsă departe, între frunze, în coroană. Nu înțelege nimeni cum ajunsesem acolo, iar distanța... Uriașă. S-a suit după mine ca să mă salveze, cu răbdare, cu pericol îngrozitor la fiecare pas... El nu știe să se cațere în pomi. O face greu, cu opinteli. Mă va ajunge, mă va prinde bine să nu cad, mă va ține în brațe, va face cu mine dragoste. Sus, acolo sus. Mă va cicăli blând, nu pune mâna dreaptă așa... Voise să mă salveze, dragul de el. Acolo l-am conceput pe băiețelui nostru. Pe care urmează să-l nasc curând... Au apărut după aceea sirenele salvărilor jos, pe stânci, deși precaut, el a făcut totuși o mișcare greșită, a căzut, oare a supraviețuit? Oare doamna aceea abilă, cu trăsături drepte și bucle aurii, doamna de la serviciile secrete engleze de ce se aruncase? Vrusese să sară după el. Să-l salveze totuși. Îi privesc din pom. Distanța e uriașă.
Acum sunt iar pe pământ. Sunt Sara Jessica Parker și lumea spune că sunt tare drăguță. Uite-o și pe frumușica, zice cineva ținând poza mea în mână în timp ce, cu dreapta, îmi potrivește scaunul la măsuța unde mă invitase la o cafea. Îi zâmbesc.

Niciun comentariu: