duminică, 20 noiembrie 2016

Ștefan și piratul, 10

   ... Ca ciupercile au apărut birouri, prăvălii, bodegi. Pe urmă au apărut evreii. Au apărut și casele lor de comerț. Aștia făceau comerț ciucure, toți la un loc, nu ca grecii, câte unul, câte unul, singurel cu pizda mă-sii. Boul de Moishe a apărut cu frati-su Menachem, un pămpălău…
 - Căcăciosule, m-ai chemat?
 - Te arătași mă, și tu?  Întoarce-te și vino când ai intrarea ca personaj. Nu e momentul tău acuma.
   Perdeaua se tulbură în spate, Ștefan se tulbură și el, frisonul intră și ieși înapoi pe geam. Nu-i plăcea. Își aminti iar că noaptea nu e pentru oameni.
- Aveți teambuilding în hotelul ăsta?
- Just ignore, sir… Cum pomenești pe câte unul, cum apare moț pe fereastră, parcă ți-am mai zis. În fine.
   În tavernă, eu din spate și cu Parparia - fața mea el era - alegeam și plăteam muncitorii din port, făceam aci socoteli, planuri, combinații de comerț pe fluviu și pe mare pentru vapoare, șlepuri, elevatoare, proiecte de procese maritime complicate, salvare și abordaj, eram stăpâni pe toate ațele comerțului și puneam la cale toate loviturile din zona portului, alea de noapte mai ales. Vezi, Sulina ajunsese porto franco. Comerțul se făcea fără vamă, dar de-adevăratelea ieșea din contrabandă. Da, făceam cu Parparia contrabandă, eram înțeleși cu agentul de vamă și cu doi oameni, cu Temistocle și cu Stavropol, santinele de amândouă malurile.
Aveam un barcaz, Ahile Laurids, o vechitură făcută din corpul unui vapor înecat. Ascultă vorba mea bancherule, salvarea vapoarelor înămolite rămâne până la urmă cea mai tare afacere. Care căpitan voia să se umple de bani, vorbea cu noi, își ducea singur vasul pe uscat sau îl îneca și el cum îl ducea capul și pe urmă apăream noi de pe Ahile și-l salvam. Banii de asigurare erau destui. Societățile plăteau întodeauna, și nu-mi băteam capul că Westcott sau Johnston or să dea vreodată faliment. Au plătit până i-am adus la disperare, din nou toți se întrebau cine e Kontoguris și unde stă ascuns…
Și totuși lipsea ceva. Lipseau femeile. Două trei, erau acolo în cârciumă pentru cine plătea. Mai erau vreo zece în toată Sulina. Eu aveam pe una Sevasta, era bună, avea ceva arțag în ea, hotărâsem s-o țin, că alta mai tare-n buci oricum nu găsisem pe acolo.
Nu uita că lumea, așa cum am cunoscut-o noi, a fost clădită de bărbați. Dar ăștia, ca să pună osul la treabă, au nevoie de câte una care să-i trimită de-acasă de urâtă ce e. Sau de rea. Altfel, nu se mai scoală din pat dimineața, stau acolo și dorm. Se taie între ei și se îmbată în cârciuma lui Parparia.
Ei, și ne-am vorbit între noi și cu câțiva căpitani de vapoare să tocmim un bastiment de femei, să-l aducem în port și fiecare să-și aleagă câte un bărbat. Să rămână al ei. Așa mi s-a părut cinstit, altfel, muierea nu stă dacă nu alege ea. Bărbatul plătea. Ca întotdeauna.
Așa s-au ales vreo sută de miri cu mirese de pe corăbii, după regula simplă a comerțului: văzut-plăcut-cumpărat. Și s-au căsătorit la scurt timp, după tranzacție.
(to be continued)

2 comentarii:

stefan c spunea...

Ma apuc sa citesc acest serial, imi place cum suna. Imi place si ca, in capul blog-ului, ai si tu un elefant. Al meu e desenat.
Ma bucur sa ne intalnim si aici.

Iulia Georgeta Popescu spunea...

Îți mulțumesc, Ștefan Ciobanu. Sunt flatată