Jurnal de repetiții

10 septembrie

Aseară m-a sunat prietena mea. M-a întrebat ce mai fac. Am întrebat-o ce mai face ea. Stătea în balcon, mi-a spus...
Mi-a povestit, mama ei, 90 de ani, șase luni după accidentul cerebral, are mintea unei fetițe în clasa întâi... uneori n-are deloc... pierde sensul cuvintelor, șirul... - asta știam. A întrebat-o: Ce faci, mamă? Vrei să bei apă?, i-a răspuns: Fac bine. Mă retrag.
... Pare important.

... Felul în care un om piaptănă lumina după-amiaza în balcon, felul cum acul unei întâmplări de o zi coase în ochiul lui o mică broderie și umbra coborând spre dreapta a plopilor de la marginea străzii perpendiculare pe strada ta e uneori tot ce poți aduce nou pe lumea asta și dincolo de ea.
Uneori, atâta trebuie să fie de ajuns. Și te mulțumești.

...Uneori.
Luni merg la București.