Vis, 23 iunie

În zori, un vis tare ciudat. Sunt într-un căsoi imens, ca un sanctuar: arhitectură de interior încărcată cu multă stucatură aurită, rece, monumentală și totuși cu cotloane de o cochetărie caldă, de familie. E casa colegului meu de facultate Ș. Cepoi și a soției lui, Oana B. (în realitate, și ea actriță la Craiova, altfel fără nici o altă legătură cu Cepoi). El se pregătește să moară. În tot acest vis îl percep ca fiind aceeași ființă cu A., primul meu prieten, are aceleși picioare lungane pe care și le dezvelește în agonie. Se face că stau lungită lângă el, și am datoria să rămân să-l veghez astfel, în calitatea mea de fiică. (Hait, cu alte cuvinte, am visat cu această ocazie 3 în 1: pe tata, pe Cepoi, pe A. în absolut același context, moartea lor!!)
Mă ridic, Oana mă conduce să-mi arate apartamentele construite în această casă - adică un fost mare hotel părăsit pe care ei îl ocupaseră și înfrumusețaseră. Au avut o căsătorie lungă și fericită, mai ales după o criză urâtă a lui, atunci când venise la mine să-mi spună că vrea să se omoare sau să fugă, și eu îl privisem incapabilă de vreo susținere, nu înțelegeam cu ce-aș fi în stare să-l ajut... Apoi o depășise singur și se întorsese la ea, la Oana, îi căzuse în brațe cât era de lung și trăiseră fericiți. Ea mă duce acum să văd un lanț de cabine umbroase (de parcă ar fi căpușite cu catifea stacojie, de pacă ar fi asemenea cu lojile acelea tainice care înconjoară pe două etaje sala Teatrului Liric din Craiova- și care servea drept sală de festivități pe vremea când eram elevă la "Bălcescu", în clasa a IX-a și a X-a). Cabinele astea înconjoară aici un bazin cu apă albastră, plăcută, o piscină interioară. Într-una mai mărișoară fusese adus un pat mai lat decât în celelalte, și părea recent locuită de Oana, ea venea acolo în nopțile când Cepoi avea treabă prin casă, ori făcea repetiție. Părea că avuseseră o căsătorie lipsită de plictiseli, mereu găseau câte ceva de făcut...
Apoi, pare că priveghiul se extinde, apar ființe simandicoase din calești oprite în fața casei, bărbați îmbrăcați în costume negre, scrobiți și cu plastroane, care își prezintă omagiile și își lasă cheile propriilor case într-un havuz din livingul luminos, placat cu oglinzi. Din loc în loc vaze străvezii cu flori. Bărbatul casei încă nu murise, trăgea să moară. Mă întreb îngrijorată dacă mai durează mult, auzisem că la alții se prelungise pe mai multe săptămâni, Doamne ferește... Între muribund și un document pergamentos aflat pe masă se află o anumită legătură, îl dictase poate, sau semnase. Am lacrimi în ochi deși nu sunt acolo pentru asta, se pare că motivul prezenței mele aici e de altă natură, una spirituală, sunt ca să-l ajut să treacă dincolo cu bine, asta așteaptă toți oamenii ăștia de la mine. Atunci de ce îmi vine să plâng?
   Ies și mă duc să stau într-o casă joasă cu doar două sau trei camere locuibile pe care mama Mira o cumpărase pe o anumită stradă (o recunosc, în realitate se află în vecinătatea blocului în care locuiesc în București, astă-vară mă plimbam pe strada asta când scriam CORIANTHE). În vis, tot pe această stradă locuiește și el. Duce o existență plană și pare că nimic nu schimbă ceva în viața lui. Ce bine că mama a cumpărat casa, așa suntem vecini și sunt mai aproape de el. Într-o zi se va trezi, cred. Mă bag în pat în dormitorul scund. Nu-mi place aici, însă nu-mi place pentru că nu e gata, casa e de fapt în curs de finisare, nici varul nu fusese pus pe pereți, vechea tencuială e încă picată pe alocuri, mai e mult de lucru, dar eu vreau casa gata așa, dintr-o dată!). Cobor din pat și ies pe stradă. Vis a vis, o mică vilă frumos renovată, arhitectură din linii drepte dar cochete, curată - asta mă încurajează, uite, așa va arăta curând și a mea. Intru. Înauntru, O.G. și câțiva din trupa de la teatru. O. îmi spune: Ah, dar nu știi ce mult înseamnă să ai o casă pe strada asta. Are mult har! Vila în care ne aflăm, de exemplu... (și începe să-mi spună o poveste importantă care face și vila și strada importante, dar nu mi-o mai amintesc acum, când scriu. E touși vorba de un muzeu, căci asta e practic locul în care ne aflăm, el comemorează niște chestii din trecut).
 Concluzia e că am visat aici o minunăție de sfârșit de ciclu de viață (asta înseamnă de fapt, moartea cuiva într-un vis cum e ăsta).