Vis, 3 iunie

  Mă întorc acasă, la Carpen adică, venind dinspre Boca. Aceleași case ca în trecut în real, doar că acum, din trei case la rând e locuită doar una. Le număr pe degete: aici stătea Lisăndria, încă mai stă, lângă ea, cutărescu... iar în partea astălaltă, aici, aici cine stătea? Privesc curtea mică și curată, e plină ochi de flori așezate în vase de pământ, flori roșii cele mai multe, seamănă cu niște mușcate uriașe și în același timp cu florile de mac, mai ales petalele străvezii, imense. Mă uit peste gardul ei, mai e o casă și urmează a noastră, la noi cineva ieșise în fața porții, cred că mă așteaptă să ajung... E un timp al asfințitului, poate o clipă înainte, e lumina cea mai stranie de crepuscul și gata, apune soarele... lumina e încordată, vișinie, lunară... Mă uit iar în curtea din față, plină ochi de flori curate, dinaintea casei bătătura măturată, dar casa are geamuri oarbe, e pustie. Și atunci înțeleg. Biata de ea a murit, aici stătea Reta, or fi florile de la înmormântarea ei astea, da, Reta trebuie să fi locuit aici... (Reta asta e o femeie de pe vremea când eram copil, locuia în cu totul altă parte a satului și trebuie că s-a prăpădit demult, era cam bătrână de-atunci...)
O cascadă se varsă în capul meu și în mine, o cascadă de plâns scot pe gură, prin piept, prin inimă, mă îneacă hohote mari, sughițuri, sunt atât de strivită de toată curgerea asta de cascade de lacrimi că devin aproape una cu pământul. Urlu. Plâng din tot, din stomac, din inimă, nu mai am margini. Din hohot mă trezesc, și plâng chiar și în timp ce deschid ochii din acest vis ciudat...
 Poate fiindcă voiam să postez încă de aseară pe fb acel tablou de Klimt cu grădina de flori, poate de asta am visat grădina.
 Sau poate e altceva, fiindcă toată dimineața m-am gândit la un film cu Will Smith văzut demult, apoi mi-am amintit ce-am citit la începutul anului despre misteriile hyperboreene, despre Skytianos, apoi misteriile orfice și, mai târziu, despre Hypatia, despre îmbucătățire... Cred că spiritul își amintește și cred că suntem niște fraieri dacă nu-i cerem în mod sincer să facă asta, să își definescă zona...