Vise, 2 iunie

... Ceva asemănător stațiilor dintr-un tunel  de metrou. Se lucrează la înfrumusețarea pereților.

Altul, spre dimineață... Întâmplător, într-un cabinet stomatologic cam atipic ca desen, poate mai degrabă artistic. E acolo Me.M. sau aud o voce vorbindu-mi de ea, adică pe cineva la curent cu snobismele, chipurile artistice din zonă (gen Lia B.). Asta, Lia sau cine o fi, îmi spune, stai totuși să o vezi (pe Me. adică) ce bine îi stă îndrăgostită. Bine, asta nu era măritată, întreb eu, sau mă întreb în gând. Mă simt plictisită de platitudinile Liei și mă car. Totuși, ceva mă oprește în dreptul ușii, poate curiozitatea. Mă întorc și mă decid să vin în camera unde se pregătește ea, Me. Intru, e familiară cu mine. Stai să îți arăt ceva, o să-ți placă, spune.
Îmi arată uriașa fotografie, cam cât un perete, a unui pom scorburos, mare, imens, venerabil. Privesc la el uimită, în vreme ce ea îmi explică timpii de expunere. Ah, deci asta era, a devenit mai artistă de când cu îndrăgosteala, da, chiar mă bucur!
Să zicem că rămân în peisaj, în aria fotografiei, intru acolo, cred. E liziera unei păduri, eu pe o culme privesc în vale, o voce îmi povestește ce văd de fapt acolo, jos: un grup de oameni alături de o haită de lupi destul de pașnici. Oamenii se dau viteji. Unul din ei are aerul că gonește întreaga haită, căci nu-i suportă lângă el, lângă ei. Mă întreb ce le-or fi făcut lupii ăia și ce nasol e să ai prejudecăți. Sau frici. El crede că îi mână îndărăt. Lupii se lasă mânați, le simt surpriza că nu sunt tolerați acolo. Dar vocea îmi spune că se vor întoarce și că nu vor mai fi așa blânzi data viitoare. Adică fermitatea lor o să fie manifestă.
Am mai visat ceva cu o casă, tot în zona asta împădurită, acum tomnatică, aproape iernatică. Casa nu am mai văzut-o până acum în vise. Niște preparative, niște drumuri de aici către altă casă vecină, unde o fată ca mine (poate colegă) mă tot dăscălește în legătură cu ceva - dar îmi amintesc prea vag ca să pot scrie aici...