Vis, 7 februarie

   Decor luminos... frunzăresc pagini, pun o piesă, apoi găsesc exact aceeași melodie și la el, o piesă foarte frumoasă a unei trupe care se numește Diane. Sunt afară la o masă de lemn, pe pajiștea însorită a unei coline, decojesc pește, mănînc pește marinat, sau piesa e despre un frumos relief de adânc de mare în care înoată pești, printre stalagmitele umbroase ale unui albastru acvatic.
Cutreier alte pajiști înalte, se pare că urmează ceva pentru mine, o premieră, și vreau să fac acolo exerciții de modelare a vocii - în peisajul acela înverzit care urcă printre pomi, și vreau, bineînțeles, să nu deranjez pe alții, astfel. Ajung într-o livadă cu soare călduț, sau mai degrabă sunt lângă niște plopi subțirei, mă apuc să emit câte ceva, apar unii pe acolo, mă opresc, apoi reiau. Mă întâlnesc cu doi - un el și o ea, colegi mai noi de la teatru - apoi ajung într-o scară de bloc, tot plimbîndu-mă așa. Nu e chiar bloc, e un pâlc de vile cu apartamente cam de pensionari, ajung în apropierea podului uneia, condusă de scările de lemn însoțite de bârne pentru mâna curentă. Pe coridorul strâmt, niște ștăngi pline de umerașe cu tricouri, deduc că second hand. Mă atrag două din ele, sau unul e aici și celălalt în următoarea scară în care întru mai târziu. Mă intrigă ceva, le mai remarcasem și altă dată - deci nu e prima oară când vin pe coridoarele astea, concluzionez că femeia cu pricina nu reușise să le vândă, și parcă mă așteptau pe mine. Totuși, mie nu îmi place să cumpăr haine purtate de necunoscuți, dar pe astea, ce-ar fi să le iau? Tricourile astea nu bat cu nimic la ochi, sunt din bumbac vopsit în culori stinse, totuși sunt așa creative, unul are niște ochelari desenați, și, dacă te uiți atent, acolo de fapt scrie doors - sau un gadget de genul ăsta...
Ajung într-o zonă cunoscută, cartierul copilăriei, în partea dinspre stradă - dinspre strada gării - arată la fel și în vis, vorbesc cu mama la telefon și îi spun de tricouri, că le-aș lua și, ca să nu pară că le-am furat, să las o hârtie de 5 ron acolo și încă niște mărunți, mama îmi zice să nu las totuși prea mult...
Totul e însă un pic mai complicat decât am povestit aici, mai complicat ca sunet și culoare a spațiilor pe care le parcurg, e ceea ce spunem despre o imagine că ar fi 'noisy', zgomotos-neclară...