Vis, 6 februarie

   O pasionantă dezbatere televizată. Alain Delon, în anii de glorie ai frumuseții lui - strânge echipă să turneze un film tare, mulțime de celebrități în studio - potențiali colaboratori, actori, producători, fătuci wanna be. Un barosan, să zicem De Palma, începe să demonteze punct cu punct tot ce vrea să facă Delon, îi spune în cuvinte ceva mai dulci că totul va fi o fanfaronadă a unui copil cu vârstă emoțională de 3-4 ani și cu pretenții de adult. Delon nu se supără, insistă...
Mă simt nu prea bine, un gen de frustare amuzat amară, sunt soția lui Delon și ceva mă sâcâie, știu că el va alege vedetă a filmului o fătucă din sală, următoarea cucerire, probabil nevastă, așa rulează mereu... Mă uit instantaneu în oglinda din studio, am păr cârlionțat și scurt, o față micuță și limpede, gen Debbie Reynolds sau Doris Day, știu că sunt actriță mare, cu ceva minte în cap, nu am probleme mari de acomodare cu momentul, dar sunt tristă... Curioasă dacă îmi aud numele pe lista finală a colaboratorilor. Nu. Mă enervez, desigur, îi spun ceva în doi peri după emisiune, protesteză naiv, ca un copil care are un căluț de lemn și vrea să cucerească Ierihonul, așa e el, mă înduioșez și plec...
Se face cumva că sunt pe platoul altui show ce recrutează actori pentru un film. În juriu, aflat îndărătul unui pupitru-tribună, ca fiecare din cei de acolo, același De Palma, îl văd în spatele unui ecran cum se foiește frecându-și mustața maronie, are o firimitură rătăcită, cu aerul lui zăpăcit și simpatic. Sunt acolo cu nume schimbat, amestecată printre fetițe și debutante tremuînde, mă dau drept una dintre ele. Mă întreb ce mai caută și ăsta pe aici, dacă mă recunoaște? Atunci, ratez experiența... Îmi aranjez pe cap baticuțul, zâmbesc ca o picată din lună - bine că-s actriță, o asemenea persoană știu bine să joc - Brian o ia ca pe un semn prietenesc cu mâna din sală și repetă gestul mecanic și în gol, cu expresia amețită a unuia care se întreabă 'oare cui fac eu cu mâna acum', mă liniștesc, deci nu mă recunoaște...