Vis, 9 februarie

 Vis nelămurit din punct de vedere al realității matinale. După altă serie de vise dureroase, ajung într-un decor spațios, o sală mare, poate un fel de restaurant din care cuvenitele mese lipsesc. Pardoseala e fluidă, e un amestec de culori care se schimbă și interferează. În prim-plan - și chiar vorbesc cu el - M., colegul meu de la 'Logos'; în plan secund O., tot de la teatrul L.
Volumele au, dacă mă gândesc la ele, trează fiind acum, fundamente suprarealiste - e ceva ca fundalul unei picturi de Dali, iar pe pătratele ce ies din fluidul acela înaintează o ființă diafană, un ceva aerat dintr-o lume vecină. Mi-e neclar ce se petrece - neclar acum, la trezire, căci în timpul real al visului, totul era coagulat și cu sens (cred că visul sau visele de un anumit grad de adâncime au resorturi proprii, pure, fără sens în stare de trezie, sau al căror sens nu se regăsește 1 la 1 în realitatea diurnă, de-asta se cere interpretat, găsit un sens sinonim, decodificat).
Fac nu știu ce, o mică boacănă probabil, și ceva se încurcă în evoluția "scenică" a ființei aceleia, pare că se îneacă, sau așa ceva. M. îmi explică ce să fac, cum să iau totul de la capăt ca să repar, ca ea să iasă din tălăzuirea colorată și să se întindă pe unul din pătrate ca pe un pat. Ceea ce se și întâmplă, apoi emană ceva, o informație, comunică un sens.
Toată imaginea, contemplată, dă foarte bine. Totuși, acum nu îmi explic o boabă din ce am visat; am chiar o stare neprietenoasă de neliniște, de tremurat ca în priză la 300 de volți.
Poate am văzut entelehia, poate a șoptit ceva...