Vis, 10 mai, Craiova

E așa o nebunie de coruri sparte în visul ăsta, Cancan-ul rârâit al lui Offenbach mai lipsea, tăind în bucăți pătrățoase toată hărmălaia. Și cred că exact asta se și cântă pe fundal. Sunt într-o împrejmuire plină de apă de culoare roz și de spumă bolborosită, pare o curticică desfundată aflată la sfârșit de lume în care noi, jucării scâlciate ne bălăcim după un dezastru din lumea jucăriilor. E un final de SF formidabil de colorat, ca și cum ToyStory  de pildă, ar fi avut un final SF. Mie îmi lipsește o roată uriașă sub fund pe care s-o pedalez în ritmul zăpăcelii înconjurătoare, căci sunt o hidrobicicletă cu o rață în scaunul de deasupra. O altă rață merge imersă prin apă cu gâtul în jos și picioarele sus pe două mingi roșii imense, din plastic gonflabil. Cred că ne-a adus pe lume un tip, Hieronymus Bosch al jucăriilor. Un asistent de-al lui venise cu o noapte în urmă - o noapte albă și frumoasă cu soare galben în fereastră - și-mi făcuse o injecție în ceafă, apoi îmi mângăiase cusătura unei foste operații de-a lungul bărbiei. E un drăguț. Îmi spune că m-am vindecat frumos.
Acum o să ne cărăm cum putem din bălteala asta, apa îmi vine până la piept, deși nu simt pământul sub picioare, pesemne că mi-am găsit totuși roata. Voi pleca într-un grup de 3-4 persoane din butaforie, între care și el, prietenul meu. Știobâlcăim de voie spre ieșire - alcătuită din două grinzi de plastic ca niște oase albicioase, prăbușite deasupra zidului de incintă clădit din cărămzi de cauciuc portocaliu.
Azi am trecut chiar și  pe la radio, unde cineva mă invitase să prezint știrile în mod omagial - vreo trei sau patru buletine de știri - în amintirea vremurilor de demult în care fusesem redactor acolo și spuneam la microfon câte un calup pe oră. Oameni veseli, foști colegi de redacție, de astăzi în vacanță, m-au găsit pe mine mai liberă ca să le țin locul. Cred că mă mai duc și mâine…
Mă trezesc transpirată. De parcă respir din pungă.

10 mai, Craiova-București
Iau trenul de două și ceva după-masă, trec peste podețe cu șinele înămolite după toate ploile astea, o pasăre țipă peste întinderea de apă băltită, n-am cum s-o aud, soarele țipă și el din șapte raze pe pervaz, borduri uriașe de maci și de rapiță, de ierburi mari, tufe de măceș înflorite, trandafirași sălbatici rozalii, sălcii dulci care au dat în floare de-a lungul liniei, roșu și galben, cu roz și cu alb, verde și argintiu se înșiră din pasta colorată a unui road movie tras pe Eastman Kodak. Salcâmii și florile de soc, mânuțele sus! Începe!
Așa începe. Începe the summer shake…