Probez o chestie drăguță de piele întoarsă maronie, un top. Îmi dau seama că aș vrea și o fustă la fel. O găsesc dintr-o piele eco, pe urmă apare și un top la fel ca ea. Întreb vânzătoarea dacă nu există una care să meargă perfect cu prima haină probată. Caută și ea. Îmi aduce exact ce voiam. Acum am patru chestii drăguțe care costă apox. 100 de ron fiecare și nu mai știu ce să fac, le iau, nu le iau... E un magazin de lucruri mișto, așezate alandala pe umerașe ca într-un depozit, treaba mi se pare cam dezorganizată deja. Le predau pe moment vânzătoarei, o tipă cochetă și ea. Acum, urcând pe strada asta pieptișe îmi dau seama că nu-i spusesem c-aș vrea să mi le oprească. Sunt cu o tipă care mă suie pe treptele unui restaurant către ce se află deasupra, presupun că un fel de terasă mansardată, dacă înainte deschisesem uși frumos lucrate, acum ne agățăm de balustrada din fier forjat asezonată cu frunze de acant contorsionate și vopsite în negru; lux bine cotrolat într-un bun gust general. Mă pomenesc pe terasă. E de fapt un balcon care are drept tavan o alveolă din lemn lăcuit, într-o culoare foarte deschisă, încă se văd urmele daltei care l-a cioplit, rotunjind totul ca o umbrelă. Scot capul din acest gigantic ovul și privesc în sus. Orașul acoperă tot dealul pe care ne aflăm și numai pe el - pentru că se termină la poalele lui - în plasa aceluiași fagure, compus din sute de capsule ca asta în care suntem noi două. De parcă tot orașul ar fi conceput dintr-o unică, uriașă vilă. Vila fagure. Îmi trece prin cap că pare ridicarea la scară a unui tablou de Breugel, e alcătuită dintr-un model repetitiv de volume sferice și spinări rotunjite, ca în picturile lui. O fi și arhitect, tipul, o fi arhitectul orașului.
Mai e și o conversație într-un apartament despre o cameră de baie, nu mai știu... m-am trezit.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu