Vis, 19 mai, București

Al doilea vis al dimineții pleacă tot din poveste. Povestește Alex, colegul meu de la teatru, de la Logos. Încet, încet, cu vrajă, povestește de Alina lui. Suntem într-o casă, poate aceeași ca în visul dinainte (în care Adi zisese mai devreme povestea cu iubita lui, Madeleine). Privesc în curte la câteva manevre militare, curtea e mare sau eu sunt foarte mică, senzația de mare e asta pe care-o aveam la 4-5 ani când priveam în curte la Carpen și mi se părea fără margini. Alex spune înainte și cerul se umple de stele și de un circ ambulant care se deschide ca o lanternă pe apele lui albastre, întunecate, care tematice se aprind și zboară sus, agățate de sfori lungi de lumină, unde e Alina să vadă și ea, zic… A trebuit să plece la repetiție, șoptește Alex. Ieșim toți în curte, suntem mulți acolo, plecăm cu mașinile printre instrumentele militarilor acelora, binocluri și telescoape. Ne plimbăm pe șosea după ce deschidem largi portierele.