duminică, 13 iulie 2014

14, O lumină albastră...

 
   Calul andaluz privise de la distanță toată scena. Doar era o ființă magnetică a aerului, reușea asta așa de simplu, chiar de la el de-acasă, din văzduh!
  Ceea ce locuitorii de pe Terra numesc "perspectivă și chiar mai mult decât atât" avea el. Cu alte cuvine, perspectivă înseamnă de fapt că el se putea pulveriza în mii de particule din spectrul luminii, care plutesc apoi lin deasupra faptelor cotidiene. Iar "mai mult decât atât" indică nici mai mult nici mai puțin, prezența în mijlocul frunții sale a un ochi albastru, culoarea lui națională. Asta, bineînțeles, pe lângă ceilalți doi ochi tradiționali. Persoana sa se prelungea către plus infinit prin cele patru picioare telescopice de înaltă ținută filiformă, încheiate discret, în loc de copite (așa cum ar putea crede vreun muritor) cu niște minunate penițe arămii.
  Se auzi strigat. Devenea magnetic doar dacă era strigat. Din văzduhul care părea să îi aparțină numai lui, Juli i se arătă într-o situație fără ieșire...
  Se avântă în cercuri, dintr-o altitudine de maximă decență, până deasupra capului copilului. Curenți turbionari o purtară ascendent, coloana de aer o depuse pe crupă... Familiar, ca și cum și-ar fi încălecat bicicleta.
 - Îți promit că nu ai să scapi, urla de jos Boygen, din perspectiva lui fără sens. Am să te bântui. La cea mai mică ezitare voi fi cu tine, pe drumul tău. La cea mai apropiată derută, la cea mai mică frică! Remember me!
  Își mai aruncă o singură dată pâlnia spre piciorul ei. Ehei, de multișor călcâiul fetii depășise linia copacilor...
 - Două lucruri, își spuse ea în timp ce calul o înălța în spirale mari, ar fi de reținut. Unul, că în anumite momente e bine să speli putina înainte să ai ultimul cuvânt. Și doi, unele conversații e mai cumsecade să fie purtate doar în gând. Ce ritmic gândesc, râse ea. După modelul 0-1, 0-1... Și dansa mai departe printre fractali.
 - Parcă te-am mai văzut undeva, căluț andaluz, comentă ea mai departe în gând.
 - Da, dar tu ești prea micuță ca să știi asta, i se răspunse tot în gând... But you can call me DallE!
 - Ah, zâmbi ea, DallE Salvatorul...
  DallE îi făcu cu ochiul. Desigur că acela din frunte!
 - Dar de ce vorbim în șoaptă? Mai devreme strigai cât te ținea gura.
 - Îmi strigam bicicleta, comentă atunci Juli cu voce tare.
  Prinsese curaj.
 - Păi, am venit.
 - Din câte știu, pe bicicleta mea o cheamă Pegas...
 - Fii serioasă, Juli. Dacă o chema atât de precaut, nu veneam eu în pădurea ta. Nu sunt atât de banal pe cât își închipuie un producător obosit de biciclete. Pe scurt, sfatul meu e să renunți la ronțăit croissante seara la culcare.
 - No way! De ce?
 - Pentru că producția de casă a bunică-tii e mult mai bună. Chiar și eu aș mânca din cornulețele ei cu rahat. Sau prăjitura cu magiun, mmmmm... Ce vreau să spun e că ar fi timpul să îți upgradezi perspectiva. Adică, depășește, te rog, punctul de vedere al unui funcționar de pe Terra care își botează bicicletele Pegas și lansează croissante Scoobydoo pe care le mănânci - căci te privesc de mult de acolo de la mine - doar ca să câștigi puncte de energy, power și IQ. Ce prostie...
  DallE ar fi nechezat la scena asta dacă și-ar fi permis absolut toate prostiie clasice. Se mulțumi să dea din cap, albastru, frumos...
 - Totuși, căzu Juli pe gânduri... Vipia de sub noi mi-a amintit că astăzi e solstițiul de vară. Dar eu l-am văzut azi pe Sfântul Gheorghe, nu pe Sfântul Ion.
 - Nu fi copil. Sfinții ăștia mai și vorbesc între ei. Tu credeai că sunt așa, singurateci și bătuți în cap cum crede lumea? Nu, ei sunt foarte protectori atunci când se simt iubiți.
 - Protectori e un fel de-a spune. Dacă era atât de protector, nu mă întâlneam cu balauri prin pădure...
 - Aaah, și cu ce ocazie prin pădure, iartă-mă că te întreb?
 - Doar ca să mă plimb.
 - Eh... Nici un copil nu pleacă degeaba de acasă, Juli. Nu mă duci cu din astea. Ce cauți, era întrebarea.
 - Întrebarea mea e de ce ai penițe la tălpi, plusă copilul.
 - Acum sunt scrib pe Trafalmadore... Ce cauți?
 - Toți trafalmadorienii au trei ochi?
   Dalle părea genul pregătit să se încingă la povești. Juli îl cam bănuise, de-aia insista.
 - Doar de curând. Pe al treilea l-am adoptat atunci când am început studiile noastre pentru a putea prescrie lentile de corecție pentru sufletele muritorilor. Ele au aspect de lentile de contact. Acum studiile s-au încheiat, am transmis deja un aviz de începere a lucrărilor către un tip, Kurt Vonnegut, el ne va face lobby. Previziunile noastre sunt certe, lentilele se vor vota și prescrie printr-o lege promulgată la a XXXIX-a Convenție de la Geneva. Ce cauți, de fapt?
Juli își scutură părul. În fața acestei drăguțenii sofisticate care era DallE, voia să fie să fie cât de inspirată putea. Începu:
 - Vreau să știu cine sunt. Vreau să pun mâna cu precizie pe mine și să spun: sunt albastră. Sau sunt verde. Sau pătrat. Sau cerc.
 - Să nu fii niciodată cerc, râse DallE. Mai bine, spirală.
 - ... În orice caz, vreau să știu, se ambală ea. Și asta precis. Și să știu exact de unde să mă iau, atunci când mă caut. Altfel, o să semăn pentru totdeauna cu gagica aia de lângă care m-ai săltat acum, aia care nu se poate hotărî dacă e drăguță ori ciufută, sau coloană ori turbincă, o ciudată... Vreau să știu cine sunt! Și vreau un prieten care să mi-o arate.
  Juli băgă de seamă că începe să se exprime în argou. Oare se emancipa?

Niciun comentariu: