duminică, 13 iulie 2014

14, O lumină albastră...

 
   Calul andaluz privise de la distanță toată scena. Desigur, el era o ființă magnetică a aerului, reușea asta așa de simplu, chiar de la el de-acasă, din văzduh…
  Ceea ce locuitorii de pe Terra numesc "perspectivă, și chiar mai mult decât atât" avea el.
  “Perspectivă” însemna de fapt că el se putea pulveriza în mii de particule din spectrul luminii care plutesc apoi lin deasupra faptelor cotidiene. Iar "mai mult decât atât" indică nici mai mult nici mai puțin, prezența în mijlocul frunții sale a un ochi albastru, culoarea lui națională. Asta, bineînțeles, pe lângă ceilalți doi ochi tradiționali. Persoana sa se prelungea către plus infinit prin cele patru picioare telescopice de înaltă ținută filiformă, încheiate discret, în loc de copite (așa cum ar putea crede vreun muritor) cu niște minunate penițe arămii.
  Se auzi strigat. (Devenea pe loc magnetic dacă era strigat). Din văzduhul care părea să îi aparțină numai lui, Juli i se arătă într-o situație fără scăpare...
  Se avântă în cercuri, dintr-o altitudine de maximă decență, până deasupra capului copilului. Curenți turbionari o ridicară pe o colană de aer în spirală și o depuseră pe crupă. Familiar, ca atunci când Juli își încalecă bicicleta.
- Îți promit că nu ai să scapi, urla de jos Boygen, din perspectiva lui fără sens. Am să te bântui. La cea mai mică ezitare voi fi cu tine, pe drumul tău. La cea mai apropiată derută, la cea mai mică frică! Remember me!
  Își mai aruncă o singură dată pâlnia spre piciorul ei. Ehei, de multișor călcâiul fetii
depășise linia copacilor...
- Două lucruri, își spuse ea în timp ce calul o înălța în spirale mari, ar fi de reținut. Unul, că în anumite momente e bine să te cari acasă înainte să ai ultimul cuvânt. Și doi, unele conversații sunt cât de cât decente doar dacă-s purtate în gând. Ce nostim gândesc, râse ea. După modelul 0-1, 0-1. Și dansa ușurel în sus, printre fractali✶ …
- Parcă te-am mai văzut undeva, căluț andaluz, comentă ea mai departe în gând.
- Da, dar tu ești prea micuță ca să știi asta, i se răspunse tot în gând. But you can call me DallE!
- Ah, zâmbi ea, DallE Salvatorul...
  DallE îi făcu cu ochiul. Desigur că acela din frunte.
- Dar de ce vorbim în șoaptă? Mai devreme strigai cât te ținea gura.
- Îmi strigam bicicleta, comentă atunci Juli cu voce tare. Prinsese curaj.
- Păi, am venit.
- Din câte știu, pe bicicleta mea o cheamă Pegas...
- Fii serioasă, Juli. Dacă ar fi chemat-o atât de obișnuit în lumea democratică al bicicletelor, nu veneam eu în pădurea ta. Nu sunt atât de banal pe cât își închipuie un producător obosit vehicule pe două roți. Pe scurt, sfatul meu e să renunți la ronțăit croissante seara la culcare.
- No way! De ce?
- Pentru că producția de casă a bunică-tii e mult mai bună. Chiar și eu aș mânca din cornulețele ei cu rahat. Sau prăjitura cu magiun, mmhmmm. Ce vreau să spun e că ar fi timpul să îți updatezi perspectiva. Adică, depășește, te rog, punctul de vedere al unui funcționar de pe Terra care își botează bicicletele Pegas și lansează croissante Scoobydoo pe care le mănânci - te privesc de mult de acolo, de la mine - doar ca să câștigi puncte de energy, power și IQ.
  DallE ar fi nechezat la scena asta dacă și-ar fi permis absolut toate prostiie clasice. Se mulțumi să dea din cap, albastru, frumos...
- Totuși, căzu Juli pe gânduri... Vipia de sub noi mi-a amintit că astăzi e solstițiul de vară. Dar eu l-am văzut azi pe Sfântul Gheorghe, nu pe Sfântul Ion ăla de la solstițiu.
- Nu fi copil. Sfinții ăștia mai și vorbesc între ei. Tu credeai că sunt așa, singurateci și bătuți în cap cum crede lumea? De fapt sunt foarte protectori dacă se simt iubiți.
- Protectori e un fel de-a spune. Dacă era atât de protector, nu mă întâlneam cu
balauri prin pădure...
- Aaah, și cu ce ocazie prin pădure, iartă-mă?
- Ca să culeg fragi și mure... Ce prostie, DallE, nu îți e clar? Ca să mă plimb.
- Eh... Nici un copil nu pleacă degeaba de acasă, Juli. Nu mă duci cu din astea. Ce cauți, era întrebarea.
- Întrebarea mea e de ce ai penițe la tălpi, plusă copilul.
- Pentru că recent am fost ridicat la demnitatea de scrib pe Trafalmadore✶✶ , am nevoie de penițe, normal… Ce cauți?
- Toți trafalmadorienii au trei ochi?
  DallE părea genul pregătit să se încingă la povești. Juli îl cam bănuise, de-aia și insista.
- Doar de curând. Pe al treilea l-am adoptat atunci când am început studiile noastre pentru a putea prescrie lentile de corecție pentru sufletele muritorilor. Ele au aspect de lentile de contact. Acum studiile s-au încheiat, am transmis deja un aviz de începere a lucrărilor către un tip, Kurt Vonnegut✶✶✶ , el ne va face lobby.
  Previziunile noastre sunt certe, lentilele se vor vota și prescrie printr-o lege promulgată la a XXXIX-a Convenție de la Geneva. Ce cauți, de fapt?
  Juli își scutură părul. În fața acestei drăguțenii sofisticate care era DallE, voia să fie
să fie cât de inspirată putea. Începu:
- Vreau să știu cine sunt. Vreau să pun mâna cu precizie pe mine și să spun: sunt albastră. Sau sunt verde. Sau pătrat. Sau cerc.
- Să nu fii niciodată cerc, râse DallE. Eu te văd spirală.
- De ce?
- O să vezi tu mai târziu. Când o să înveți la școală logaritmii. Și-apoi, tu ai zis-o pe aia cu dansul printre fractali…
- Dar am zis-o în gând!
- Totuna…
- ... În orice caz, vreau să știu, se ambală ea. Și asta precis. Și să știu exact de unde să mă iau, atunci când mă caut. Altfel, o să semăn pentru totdeauna cu gagica aia de lângă care m-ai săltat acum, aia care nu se poate hotărî dacă e drăguță ori ciufută, sau coloană ori turbincă, o ciudată... Vreau să știu cine sunt! Și vreau un prieten care să mi-o arate.
   Juli băgă de seamă că începe să se exprime în argou. Se emancipa?

✶   „Pentru cine nu a aflat încă, fractalii, care există în spații geomatrice abstracte, în natură dar și în corpul uman, sunt formele arhetipale ale unui univers aflat într-o continuă expansiune” – Ana Ilea

✶✶ Alte și alte alte povești despre Trafalmadore mai puteți găsi, de curiozitate, în “Abatorul 5”, sau în “Sirenele de pe Titan”, admirabilele cărți scrise de Kurt Vonnegut.

✶✶✶Exact. V-am spus, să nu ziceți că nu v-am spus. E unul din cei mai dragi scriitori americani, de-a lungul vastei lui aventuri întinse pe cincizeci de ani trăiți efectiv în lumea poveștilor a scris paisprezece romane, trei colecții de povestiri, cinci piese de teatru și cinci lucrări de non-ficțiune, ehei...
 

Niciun comentariu: