... Vestea bună e că există și un "ei, bine" cu care abia așteptăm să punem lucrurile la punct. Căci există un punct de pornire și există întotdeauna un punct de recunoaștere. Unii îi spun final, dar nu, nu e. E doar un punct de recunoaștere a punctului de pornire, vă spun eu.
Iar vestea cu adevărat bună e că autoarea acestei cărți e topită după filmele americane, alea în care pe pagina de generic apare în dreapta o fereastră, și prin fereastra asta vezi toată distribuția cum râde și se bucură, iar oamenii ăștia nostimi se stropesc cu pistoale pline cu limonadă într-o mare nebunie petrecăreață.
Mai jos de nebunia petrecăreață începe să scrie într-o casetă, de la autorii filmului citire, ce activitate au avut toți ăștia din film în următorii 20 de ani. Sau mai mult.
Păi, să vedem,
Juli a rămas să povestească în continuare pe ton moderat ce a pățit ea într-o zi de vară pe Corianthe tuturor celor dispuși s-o creadă. Și povestind așa, a înțeles cel mai simplu lucru din lume. Cel pe care, ca orice lucru simplu de pe lume, n-ai cum să-l înțelegi din prima: acela că adevăratele povești se întâmplă în timp real. Ele au nevoie doar de participare. Și de dedicație. Asta dacă nu dorește cumva să sufere de halucinații, așa cum a văzut ea prin casele altor oameni, în care ei înghesuie regrete și panseuri larmoaiante din vremuri de odinoară.
1) Probabil nu știți ce înseamnă larmoaiante. Sfatul meu e să căutați în dicționar. De câte ori întâlniți un cuvânt pe care nu îl cunoașteți, luați dicționarul și răsfoiți cu încredere până găsiți. Întotdeauna există în casă un dicționar.
2) Se vede treaba că în vremurile de odinioară de care vorbim mai sus, acești oameni nu se simțeau prea bine, că altfel nu le-ar regreta. Și mai ales, nu și-ar refuza să le trăiască din nou. Pentru că timpul nu e altceva decât o coajă de portocală tăiată într-o singură spirală de pe fructul cu pricina, în care ce făceai odată, poți face la fel de bine și astăzi și în vecii vecilor. Asta doar dacă ți-o dorești.
Sau dacă a fi fericit e exact ceea ce-ți dorești.
Apoi, a aflat că toți copiii sunt niște ființe de lumină prin care viața cântă și dansează în fiecare zi și se cade să fie recunoscători pentru asta.
A petrecut vacanțe minunate.
A primit o păpușă Mozart cadou, atunci când mămica ei s-a întors dintr-o vizită de la Sans Souci. N-a avut Eulalii, dar a descoperit că Barbie o plictisește îngrozitor. O apuca moțăiala numai când o privea. Și-a amintit că nu ai de ce să vrei să primești totul de-a gata, altfel, ce farmec ar mai avea toată povestea...
A aflat ceea ce-și dorea.
Continuă să o facă.
Carmen și-a luat finally licența în psihologie și s-a așezat la casa ei. În viață, ea interpretează un rol mult mai însemnat decât a făcut-o în această carte. Oamenii îi mulțumesc pentru asta.
Philippe dispare fără urmă, după cum spuneam. Pesemne că undeva, în colțul inimii lui anonime i-a mai rămas o singură viață de pisică, prin care el urmărește toată treaba asta cu noi din raiul pisicilor. De pe Corianthe, precis de pe Corianthe.
DallE face servicii de curierat în puținele dimensiuni percepute și în câteva din celelalte, mai rar vizitate de intuiție. Uneori, oamenii îl întâlnesc dintr-un defect permanent numit empatie (ei, nu e defect, vezi de trebă!). Trece drept cel mai popular autor de cărți de comedie după ce a publicat pe Trafalmadore ultima sa producție, "Enciclopedia spațiilor deformate de timp și a timpilor deformați în spațiu, într-o viziune pur elastică și profund sonoră", cu adnotări și comentarii de Santiago del Campo. La propria lansare de carte, toate dimensiunile invitate au murit de râs.
Apoi, au înviat.
Apoi, l-au crezut.
Geppetto ... Ei bine (iarăși, ei bine!), Geppetto reprezintă în această carte inefabilul. Prezența inefabilului în orice carte din lume este după cum bine știți că de fapt, nu știți. Adică, inexplicabilă. Așa că, despre el puteți să credeți absolut orice. Pur și simplu, e de ajuns să aruncați o privire printre gard în curtea de alături. Îl găsiți acolo oricând, dormitează mare și sastisit la umbra vișinului și, din când în când, îi lovește trunchiul cu coada în căutarea singurei muște rătăcite fără interese din
zonă. Veți ști atunci că totul are legătură cu totul și se explică. Așa merge inefabilul...
Firește deci, că Steve Howe a intrat în posesia sintetizatorului respectiv. Dovadă mai bună că a scos, împreună cu câțiva de la Yes, un album nou luna asta, ce mai vreți? L-a numit Heaven and Earth. E o veselie de album în care el folosește la un moment dat cuvântul "cred", parcă...
Îl recomandăm.
So,
THE END. HAPPY
NOT HAPPY END. VERRY HAPPY! END VERRY HAPPY!
VERY, VERRY HAPPY END
31 iulie 2014, București
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu