vineri, 25 iulie 2014

26, Creație


   Steve ascultă surprins. Așa un farmec are muzica asta... Se înveseli de tot. Nu era vorba că ar fi fost el morocănos din fire, nu, însă lucrurile uimitoare pe care le aspira prin toți porii de la o vreme, de când ei o apucaseră în sus, prin lumi cum era asta, îl cam lăsaseră fără  glas. Se rezemă de pom cu mâinile în buzunare. Zâmbea. Descoperi într-o mică fantă din căptușeala pantalonilor, alunecat de cine știe de când, briceagul. Își aminti cumva vag că îl pusese acolo, de fapt îl ia mereu când pleacă de acasă. Dacă are chef să se amuze, îl desface și apucă vreo bucată de lemn. Pur și simplu i se pare drăguț să țină așa, lemnul între degete și le lasă pe ele să netezească acolo în legea lor. Nu prea-și bate capul, degetele lucrează și singure. Și ideile i se organizează atunci după o logică diferită, necunoscută, cam ca și praful de fier în jurul unui magnet.
...Tot așa era și cu muzica aceea. Curgea prin el fără nici un ajutor din partea lui, fără să știe prea bine de unde vine ori ce vrea de la el, doar că vine și trece pe acolo; și lasă în urmă o dâră de catifea. Pe care se așează palate...
  Își făcu de lucru cu cuțitașul.
 - Steve, știi să crestezi? făcu Juli încântată.
 - Mă joc, ei, știu...
 - Desenează-mi ceva pe pom, te rooog, se milogi ea încântată.
 - Ce vrei să desenăm?
  Stătu un pic pe gânduri. Își aminti că îi place să strângă în brațe copaci. Uneori. Sunt atât de puternici!
 - Desenează-mi un prieten, bătu ea din palme. Mereu își dorise unul. Mai demult, voise un frate mai mare, dar cum pentru asta ar fi fost nevoie să îl fi găsit la sosire, gata făcut în casa părinților ei, așteptînd-o doar pe ea, renunțase treptat la idee. Admisese în cele din urmă, că în eroarea asta de fabricație nu se putea interveni deocamdată. Așa că ideea cu prietenul i se părea de la o vreme mai deșteaptă.
  Steve se apucă de lucru, râzînd. Juli privea. Lumina era perfectă și felul cum ea strângea din gene să o filtreze îi dădea un aer șmecher și tare inspirat. Vrăbii ușoare se ridicau din valurile mării, la fiecare călătorie a vreunei unde oprite de mal. Apoi, se cristalizau într-o clipită din stropii înspumați și o luau în sus, așa vesele și ciripitoare, cum se coaguleză dintr-o bucată de nor cine știe ce e arătare făcută pe comandă de privirea cerului. Dar astea erau vrăbii adevărate, căci viața lor vie era adevărată și foarte plină de voie bună.
  Steve dădu drumul sonorului. Se opri și se gândi un pic.
 - Ah, făcu DallE râzînd, folosește-ți și brațele, Steve. Cu multă încredere! Muzica ta, singură, schimbă sevențele geologice pe Terra. Să o mai îmblânzești cumva, zic și eu, hahaaa...
  Juli adună un pumn de vrăbii și le aruncă în sus, ele picară înapoi sub forma perdeluței de ploaie dulce de vară, iar ea căzu în note muzicale de culoare turcoaz peste pom, peste desen, peste capetele lor... Steve era concentrat, acum deja îi vuia capul, tăieturile fine apăreau vii, haioase, la lumină...
 - Nu te grăbi așa, Steve. În ritmul ăsta, pe la 30 de ani o să aibă început de chelie, observă Juli, în timp ce fiecare mai așeza câte o idee din ce în ce mai nostimă peste pomul înviat.
  DallE se mulțumea să mângâie scena cu ochiul al treilea și mai aducea din când în când apă de la malul ochiului Mării Alexandrine De Ametist Ușor Trandafiriu, cu lopețica unei penițe. Săpa la rădăcină și uda. Și râdeau, râdea și el, râdea și Steve, și Juli, se distrau cu delicii, jucîndu-se pe o planetă fericită, făcută din planșe de desen vii și tandre și cu aer de zahăr vanilat...
 - Desenează-i și inima, Steve. Una drăguță, așa, ca în cărțile de colorat...
 - Ba, să i-o desenezi tu. Ești mai la curent cu coloratul. Și vezi să nu depășești conturul.
 - O să-l iubesc din toată inima, descântă Juli ca să nu depășească conturul - i se întâmpla asta mereu. Silabisea în timp ce cresta linii, și, din când în când își trecea limba peste buze, concentrată: din toa-tă i-ni-ma, in-di-fe-rent ce-o să fa-că... Dar o să-l iubesc din ce în ce mai mult dacă-mi va răspunde cu iubire, pentru că atunci inima crește. Și eu vreau ca ea să crească, observă ea.
 - Ei, cine să-și dorească o inimă mică? Nimeni, nu-i așa?
  Copii la joacă în lumină...

Niciun comentariu: