II - 10, În care se face vorbire despre anumite obiceiuri din casa de alături

   ... Nu înțelegea ce se putuse întâmpla, nu înțelegea ce adusese lui Mark o supărare așa de mare. A țipat la el, de fapt, a urlat și, și... Gepetto începu să plângă.
"A ridicat palma la mine!" Da, Gepetto nu putea să uite, de asta plângea. Mark se înfuriase.
Cum, să fi făcut el ceva? Ei, na... el urmase toate semnele, și marcajele... După o noapte întreagă de despărțire, se apucase să-l caute prin casă, e normal, nu-i normal asta pentru un câine cu stăpân? Există câini și fără, știa el. Datoria unuia cu stăpân e să și-l caute în casă dimineața. Mai ales, când găsim ușa deschisă. Atunci, intrăm. Pentru că în casă totul e mai gustos. Și întotdeauna miroase a Mark. De aceea, Mark e întotdeauna ușor de găsit. Unde, unde?... Ușa de la camera lui, uite că e dată la perete.... mmm, ce nostim, uite ce de chestii care miros a Mark lăsate pe jos înadins pentru el, ca să-l găsească pe Mark, să-l găsească... (Gepetto avea mania repetiției, extinse goluri de memorie, era fixist și se emoționa mereu apăsînd pe al doilea cuvânt atunci când venea vorba de Mark).
 "... dar ce sunt dreptunghiurile astea cu marginile tari, cu pielița subțire și care într-o secundă se pot îmbiba cu toată saliva din gură, încât... încât e nevoie de un aflux și mai mare, mai mare... Și lucioase și delicioase la lins și conțin urmele de la vârful degetelor lui Mark pe ele", își închipuia acum că linge chiar degetele lui Mark. Nici nu știu când linse tot, tot ce era atins de degetele lui Mark și fusese lăsat înadins pentru Gepetto, el, câinele cu stăpân, hmm...
   Remarcase o mulțime de desene pe dreptunghiuri. Cel mai drăguț de lins găsise că era unul cu un cal, ăsta îi plăcuse cel mai mult, un cal albastru cu picioare subțirele ca niște ațe și luuuungi, fără sfârșit, care se pierdeau undeva pe un sol indecis; iar al doilea, care urma după ce-l termină de lins pe ăsta (aiurea, de fapt îl înghițise tot, acuma nu mai voia să recunoască), un tip deșirat ca un vis de amiază, cu ochi exoftalmici - adică bulbucați în afară - și cu mustăți la fel de lungi și de nesfârșite de parcă se împodobise singur cu picioarele calului, păstrînd desigur proporțiile. Gepetto avea simțul proporțiilor. El știa cum vine proporțional pe limbă, diferența de textură dintre dreptunghiurile fine, lucioase, de grosimea unui fir de păianjen și cercurile negre, tari și casante și care aveau inele fine scrijelite de jur împrejur, dar nu erau farfurii pentru că nu era nimic de mâncare pe ele. Una din ele se învârtea într-o mașinărie așeazată pe jos, tot pentru el. Poate că era în legătură cu sunetele haioase care ieșeau din mașina învârtitoare, poate nu. Pe lângă ea, o mulțime de asemenea farfurii, așezate pe poze colorate. Cu niște niște indivizi cu plete mari, foarte fistichiu îmbrăcați. Unii purtau numai pantaloni... Gepetto parcurse așa, mai mulți metri de dreptunghiuri și de cercuri, foarte crocante dacă le încerci puțin, cerul gurii e mai răsfățat decât dacă ai roade oricare os aruncat seara prin curte. Hotărî să nici nu se mai întoarcă la oase, Mark îi oferea acum ceva cu adevărat interesant; în plus, întotdeauna se cuvine să îți asculți stăpânul, el știe ce e mai bun pentru cățelul lui.
... Mark ședea acum în cadrul ușii. Ceva nu era în regulă cu el pentru că transpira abundent și se învinețise la față. Iar gura i se dilata într-un muget din ce în ce mai rotund...
Dar de ce?? Când Mark facu doi pași dincoace de ușă, se decise că ar fi poate mai cumsecade, pentru moment, să părăsească zona... pâș, pâș. S-ar întoarce oricum, peste vreo oră...
Mâna lui Mark se ridică și, și.... abia se ferise!
Acum stătea în curte sub vișin și se căina. Nu știa ce să-i facă lui Mark. Cu ce să-l ajute el? Se și speriase. Mai bine s-ar duce  pe la Juli. Parcă o zărise mai devreme printre ulucile gardului, se trezise, deci...