Lumina de cretă. Fata răpită de soare

Drumul. Imagini la întâmplare. Porto Torres. Cel mai mare cargobot pe care l-am văzut vreodată, andocat lîngă velierele din golf. Stintino. Drumul spre Asinara în dreapta. La Pelosa. Golfuri mici către care cobori prin vegetația pitică. Mirt, arbuști, maquis. Plaja. Scobesc în țărm, în nisipul aspru. Nu știu ce caut. Găsesc mini-labirinturi perfecte. Altele, doar secțiuni în ceea ce este perfect. Le adun în palme. Unele cad înapoi. Treaba voastră, o să stați acolo alte cîteva mii de ani. O doamnă și-a strîns cearceaful. Pleacă. Făceam o tăcere asurzitoare, am obosit-o, precis... Deasupra, soarele de cretă. Lumina prăfoasă descompune culorile la nivel subatomic, nu mai știi dacă pălăria ta e roșie, rochița, portocalie sau dacă mai ești în viață. S-a întors Ofelia. Se întoarce și soarele în curînd. În drum spre apus pulverizează grădinile din spatele nostru, așezate pe gradene în jurul vilelor în stil toscan și alla campagna, palmierii și chiproșii în cortegiu, și iarba foarte crudă a peluzelor. Înot, ies în larg, ca de obicei. Apa e turcoaz, se îmbină cu petice albastru marinar pe locurile unde, în loc de nisip, e vegetație marină dedesubt. E clară ca ochii. Pînă acolo, îmi zdrelesc iarăși tăplile pe stîncile de la țărm. Mai e și o plantă neagră, un fel de mărăcine de mare, dacă îți vine să calci pe el, îți pică ochii în ceafă, cred că te transportă direct la spital. N-am încercat. Ca de obicei, de lîngă țărm te fură un curent atît de harnic încît te trezești către sud fără să te mai poți opri. Mi-am dat sarcină să ajung la țărmul dinspre nord cu marele lui dig prelungit adînc în mare, dar am făcut încă o dată și jumătate distanța pînă la el și nu l-am ajuns. Trebuie să mă opresc și să mă întorc, altfel risc să pierd ultima cursă către Sassari. Acum înot înapoi cu soarele în față, apa scînteiază. Ofelia nu e. Mă sperii. Mai spre nord, spre nord... Ating înot stîncile din față. Ofelia e iar acolo. O furase lumina arzătoare din unghiul în care eu înotam, cu ultima dîră pe care soarele o trăgea prin apă, și preț de cîteva minute bune, mi-o ascunsese în spatele ei. Fugim la mașină. Azi a fost ziua Pelosei.