Alghero. Life in Technicolor

Alghero. Terasele de piatră filigran coborînd din creștetul vilelor, în trepte către faleză . Clipești o dată și sunt ale tale.
Vilele colorate în trandafiriu, ocru sau albastru, cu donjoane, ca niște mici castele cu vedere la mare, implanturi dentare în falia de stîncă. Gardurile din tufe de leandru înflorite toată vara în ciclam și rozaliu sau alb candel, grădinile terasate, cu pomii tunși în formă de umbrele (dacă nu cumva sunt doar broaște țestoase), și din care răsare cîte un palmier de lîngă amfore pline cu mușcate. Garduri de fier forjat înflorite și ele. Țigle roșii peste obloane verzi. Închizi ochii și sunt ale tale.
Cattedrale di Santa Maria, imensă ca un dom, campanila ei tăiată în piatră adusă din mare, trepte care urcă în cochilie pe o scară aproape fără sfîrșit, pe ele am găsit sare, pentru că pereții transpiră amintiri din vremea cînd toți eram apă. Străzi care urcă. Străzi care coboară. Restaurante cu mese scumpe puse afară, copertine. Piatră. Caldarîm de piatră, străzi înguste de piatră formate de case înalte de piatră, toate sunt încîlcite, întîlnind alte străzi înguste și nesfîrșit de înalte, îți vine să crezi că mergi printr-o ureche de ciclop. Îți freci ușor ochii și sunt ale tale.
E ultima zi din iulie. Aici lumina e albă și vine din nisip. Deasupra, soare sard. Acum fulgeră către apus din balconul de piatră al unei villete de pe Via Catalunya, dintr-o pereche de cactuși. Trebuie neapărat să închizi ochii.
Va apune dincolo de Cappo Caccia. Deasupra unui drum de țară îngustat de două șiruri lungi de chiparoși va răsări simultan luna, perfectă, rotundă, lutoasă, lipită de pămînt, pictată deja de Van Gogh. Acum adormi în autobuz ca în burta unui șarpe și privești cu ochii închiși.