Știe cineva cum e să te trezească dimineața o fereastră deschisă de
muzica unei străzi atît de vaporoase încît poate că nu e decât perdeaua
de sunete din trompeta lui Miles Davis? Nu, nu știe. Pentru că e o
anumită stradă a unei anumite dimineți, dintr-un anume timp al unei
anume veri... Și Miles Davis cîntă din vitrina unuia din magazinele de
la parter. Un parter de la o stradă ca o părere. Poate că eu sunt o
părere. Poate că sunt în mama și urmează să mă nasc. Sau poate lumina e
prea caldă. Nimic nu e prea cald.
De fapt, sunt la etajul 3 al celui mai înalt turn din Sassari, în inima orașului și am să plec la plajă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu