Sardegna

Două vorbe de la aeroport până în oraş: autostrada patinează printre rînduri de chiparoși prelungi ca lumînările sau răsfrînți în buchet, ei se amestecă întruna cu leandri, acel arbust care e probabil planta tradițională a sudului. Iar livezile de măslini sunt beție pentru ochii nedormiți. Aproape clandestin apare cîte o casă molcomă - genul allla campagna, asemenea, caracteristic sudului Italiei - potolită domol de acoperișul de țiglă tubulară și cu, obligatoriu, donjonul paralelipipedic. Culoarea aceea ocru în care sunt vopsite casele astea, cu obloane lamelate din lemn deschizîndu-se ca niște ferestre surori, și cu cîte un infiltrat palmier în față, plantat cu osîrdie pe aici de ceva timp și cu care ei vor să colonizeze piețele orașului pînă în centru - genul ăsta te fac să te simți ca în fața ambasadei Ecuadoului la Havana - da, fac pe deșteapta, n-am fost la Havana, mă îndoiesc că a fost cineva de curînd. Și mai apar niște pomi, încă n-am apucat să întreb ce sunt, care populează marginea drumului cum fac plopii pe la noi, cu frunze ascuțite ca ale salciei dar cu tulpina asemeni platanilor, o să aflu curînd... Iar în mijlocul orașului e un zid căruia edilii i-au făcut curte în așa hal, încît l-au botezat antico murro, pentru că e într-adevăr antic și i-au permis să îi crească iarba în tuleie de axilă impudică, țîșind dintre bucățile lui de piatră. Iar grădinile, chiar și alea care par neîngrijite, arată într-un mare fel, neamul mamii lor de costructori!
|Da, Sassari...