Plaja

Dintre nori, luna aproape plină se reflectă din geam pe peretele vagonului. Hei, v-a apărut o lună în perete... Pare un tren de treabă către no man's land și că e în stare să traverseze toate dimensiunile cunoscute. Cu unul din ăsta mă duceau la mare ai mei cînd eram mică, absolut aceleași banchete din vinilin, căci el e un tren antic-estival. Ofelia doarme cu o eșarfă în ureche. O doare. A dormit și la plajă, atunci i-a intrat în ea două miligrame de mistral. Dacă îi ții urechea în palmă, poți să-l auzi.
...Plaja rîpoasă a prins copacii unui cring din care, dacă vrei, pot să apară dragoni încolăciți dintre ramurile acelea care seamănă cu șerpii. Rădăcinile lor ies uneori din falia țărmului albă, nisipoasă, amestecate cu ierburi tîrîtoare și vegetația pitică. Uite, Ofelia, pînă și un țărm are păr pubian. Sau era axila? - Vorbim prostii cu voce tare, în mijlocul umbrelelor colorate, nimeni împrejur nu înțelege nimic, și asta e aproape fascinant. Poți să le spui orice. Azi am călărit animalul boltit care e Mediterana cu blana lui sticloasă, pînă mi s-a făcut pielea creață și am tremurat ca varga. Apa cumplit de rece azi, plină de curenți care te îndeamnă să te tot duci, iar în larg nu știi sigur dacă te mai întorci. Sau foarte greu. Am mîngîiat fiecare val pe care l-am înotat, dacă opui cea mai mică rezistență, animalul te simte, nu-i plac certăreții. Cerul e plin de nori. Soarele însuși irizează ca o scoică  printr-o spărtrură deasupra capului insulei. Ultima baie în Mediterana. Azi. De ziua mareei.