19, O minune

         Înaltă și puțin cam țeapănă, ca un ceas solar, stătea în crucea amiezii o doamnă.
  Razele soarelui corianthin au însă proprietăți ciudate. Juli observă că amiaza e asemenea oricărei dimineți cu soare de pe Terra, când toate lucrurile sunt moi, ușoare și libere de complicații, iar cuvântul cel mai normal al momentului e cuvântul fraged, oricare tip de ceas - fie el orologiu sau Rolex - e somat atunci să producă secunde fragede, pentru că pomii, crengile, vrăbiile, gălbenușurile care sfârâie în tigaie și franzela de pe masă, cu frăgezimea lor, își dau osteneala să-l convingă că nu are ceva mai bun de făcut decât să îi dea înainte cum îi cântă ele. Pentru că orice ceas de pe lume devine un ceas de treabă când cineva îi amintește că e bine să lase totul deoparte și să încerce să fie fraged, măcar în prima parte a zilei.
  În jurul ei, peisajul se reorienta tematic din perspectiva unui parc englezesc. Cu toată drăgălășenia pe care o poate avea o dimineață de vară într-un asemenea parc, atunci când, bineînțeles, în dimineața englezească de vară nu plouă. La gât, făptura purta un colier, un fel de plasă de păianjen pe care atârnau în șiraguri, mari cristale de rouă. În reflexie, lumina din ele scânteia atât de tare, încât asigura necesarul de frăgezime pentru întregul spațiu în care se opriseră. Doamna ținea în mâini o sfoară sidefie, iar la capătul ei, un cal. Se uită mai bine.
   Nu, nu, ah, nu era un cal. La capătul firului se afla o lăcustă gigant, un picomer de smarald. Dar el avea dimensiunea unui cal terestru, ba chiar unul nemaipomenit de simpatic și de grațios.
- Cine e?
- E... Eh... Pe ea a visat-o un prinț. Chiar atunci, în ziua când unchiul lui l-a invitat cu multă curtoazie să-și găsească o mireasă și să se așeze la casa lui, dacă vrea să moștenescă tronul de la el. A cerut-o de soție, ea a zis da. Apoi, a împărățit o vreme peste o țară frumoasă. O țară frumoasă care azi, ca și atunci, nu se poate hotărî să se iubească pe sine. De aceea granițele ei au fost mereu tulburi și schimbătoare, iar oamenii nu se puteau decide să o pornească spre înainte, se tot lăsau învăluiți de un fel de abur trist, trist ca ceața nerecunoștinței. Lucrurile au mers ceva mai bine după o vreme. I-a făcut să o iubescă. Ca și planeta pe care te afli acum, regina aceasta nu avea nevoie de ajutor. Ea își dorea ca alții să aibă nevoie de ajutorul ei. Pe care nu și l-a cruțat niciodată. Era o ființă neobosită, uimitoare. Iar inima Corianthei o iubește atât de mult, încât păstrează și acum o hologramă cu chipul ei în grădina asta englezească, generată cu multă migală. Ceea ce vezi acum e, de fapt, holograma ei...
   Avea numele Reginei îngerilor. Maria . Tu vii din țara pe care a iubit-o ea. Poate, într-o zi o să îi afli povestea, încheie DallE.