Epilog...

"Bătea un vânt rece și tăios. Cineva, de undeva venise să-l sfideze, să încerce să pună capăt domniei lui. Tânărul și frumosul prinț Mara și-a chemat elefantul cu armură și zale, s-a urcat pe el, a scos un răcnet însetat de sânge care s-a auzit în toată lumea. La chemările sale, o oaste puternică a început să iasă din păduri, înconjurînd palatul. Erau tigri, lei, insecte monstruoase, șerpi și reptile care se ascunseseră în pădure înainte de Potop. Și demoni.
Dar, când au pornit atacul aupra lui Siddharta (Buddha) care stătea tot sub copac în continuare, săgețile lor s-a prefăcut în flori înainte să-l nimerească, iar Siddharta nu a vrut să se lase pradă fricii, în ciuda pietrelor și a munților cu care arunca Mara în el. Toate cădeau în jurul lui Siddharta ca niște paie. Trăsnetele se prefăceau în brize blânde, parfumate.. Când s-a lăsat seara, în lumina lunii roșii ca sângele, Mara și-a trimis cele trei fiice frumoase să-l prindă în mrejele lor pe Siddharta. El doar a râs de ele.
În cele din urmă, Mara s-a apropiat de el și l-a întrebat ce drept are să stea acolo. Siddharta i-a răspuns că a trăt mai multe vieți și că și-a croit drum spre clipa aceasta de-a lungul mai multor milenii. Mara i-a spus că și el făcuse la fel și că trupele din spatele lui putea să jure că-i așa. Cine putea depune mărturie pentru Siddharta?
Siddharta a lăsat mâna în jos și a atins Pământul Mamă. Zeița a jurat pentru el, și în acel moment, el s-a transfigurat. Corpul fizic a strălucit și a devenit Buddha.
Mara și oastea lui au dispărut în noapte. Din cer a plouat cu petale și luna răspândea o lumină albă și clară"
ISTORIA SACRĂ, ființele supranaturale și nașterea lumii noastre, Jonathan Blake
Oare Budha ăsta o fi făcut și el niscai desene, ceva? Machea, cartea i-o fi plăcut, ori te pomenești că nu știa nici să țină creionul în mână? Da' de lumea civilizată n-a auzit și el? Nu știa că trebuie să țîțîie izmenele pe el când aude de francezi și de națiunile civilizate?
vai de capul nostru...
P.S. fragmentul ăsta e doar o lecție despre duhul blândeții. și despre cum să eviți un război care te caută cu lumânarea. și despre faptul că războaiele au început întotdeauna pe planeta asta dintr-un singur motiv: frica. frica ascunsă, frica subconștientă. cea pe care nu vrei s-o recunoști. frica e obârșia violenței, fizice sau verbale. Cu alte cuvinte, să ne păzească Dumnezeu de curajoși din ăștia cu stiloul sau cu kalashnikovul, că de prietenia lor mă păzesc singur.