duminică, 11 ianuarie 2015

Ioan Es. Pop, despre cartea mea, CORIANTHE

                                                       
                                       "Pământul din vis

  Aflată la vârsta minunilor, Juli a venit în vacanţa de vară la bunici, într-un sat în care toate fiinţele şi lucrurile freamătă de viaţă, prospeţime şi magie.
În jurul ei mişună diverse făpturi, unele de-a dreptul fantastice, precum căţelul Geppetto şi pisica de Cheshire, botezată Philippe şi descrisă drept „un şarpe cu pulovăr”, altele cu totul domestice: curcani, porumbei ş.a.
Într-una dintre călătoriile ei de acasă spre pădurea rebotezată de ea Santiago del Campo, prin faţa fetiţei se prefiră personaje celebre, precum Corbul lui Edgar Allan Poe, Motanul încălţat, Calul andaluz sau Huckleberry Finn, cărora li se alătură unele de basm, ca fiica lui Rusalim împărat, Ocolul cel Mare, timpul cel mare şi timpul cel mic, în care, ca în faimosul tablou al lui Salvador Dali, „Ceasurile se topeau pe rând. Cadrane mari atârnau în formă de omlete din vârfurile copacilor, albuşurile din compoziţie, încă necoagulate, se scurgeau tacticos către sol...”.
În timpul unei furtuni, aidoma aceleia care îi ridică pe Annie şi Jack, din seria Portalul Magic de Mary Pope Osborne, şi îi poartă în locuri şi epoci misterioase, lui Juli i se întâmplă ceva asemănător: alături de DallE şi Steve Howe, ea este ridicată de pe Pământ şi ajunge pe planeta Corianthe din Constelaţia Pleiadelor, unde „fotosinteza se face la lumina lunii” şi unde visurile pământenilor devin făpturi aievea precum picomerii, unde „copiii se nasc bătrâni ca nişte stafide mici; (...) apoi, copiii bătrâni cresc invers, către maturitate. (...) Apoi ajung copii mai întâi mici, apoi mici-mititei, apoi infanţi... până la dimensiunea potrivită ca să ocupe leagănul unei cupe de floare de piersic”.
La fel ca în Alice în Ţara Minunilor de Lewis Carroll, ca în Micul Prinţ de Antoine de Saint-Exupery şi ca în Dumbrava minunată a lui Mihail Sadoveanu, călătoria lui Juli este una iniţiatică şi la capătul ei fetiţa va afla răspuns la întrebarea „Cine sunt?”
La întoarcerea în casa protectoare a bunicilor ei, va privi altfel lucrurile atât de familiare care o vor înconjura din nou.
Dar oare mirosul aparte din dulap, „miros care imprima întregii camere o boare nepreţuită de zahăr, ah, mirosul acela care avea să i se lipească de nări pentru totdeauna, dulceag, un pic pipărat, de parcă lemnul lui fusese tras prin caramel şi prin petale de levănţică” nu îşi va pierde vraja?
Nu, câtă vreme poezia acestei cărţi va ajunge la sufletele celor care o merită."

Ioan Es. Pop

Sunt atât de fericită că țopăi prin casă. Prin toată casa!!!

2 comentarii:

laura-maria ilea spunea...

<3 bravos! Ma bucureeez!!! Te imbratisez!

iulia popescu spunea...

te pup, Laura. și eu mă bucur :)