sâmbătă, 31 ianuarie 2015

Vis, 31 ianuarie

Drum cu mașina la Carpen, până în dreptul cimitirului și imediat înapoi la Craiova (poate visez asta pt. că mâine sunt 19 ani de când a murit bunicul). Intrarea în Craiova arată altfel, rețin o casă boierească uriașă ca un castel dar mult părăginită din cauza defectuoasei întrețineri - casa Șuțu îmi vine în minte. Tot pe acolo, străzi întretăiate de case ciudate, odată frumoase, și ele în paragină. Într-un asemnenea cerdac, domnișoara Diaconescu (profesoara mea de fizică dintr-a opta, mătușa lui Edi), însă vreau s-o evit și trec mai departe. Mă trezesc totuși în casa ei ciudată. Are acolo un băiețel și un pisic. Înăuntru o cultură de iarbă de un anumit gen se întinde pe pat și pe alte câteva zone, un soi de licheni care ține de cald și când e verde, și când e uscat. Ies din cameră și cutreier pe coridor - care arată ca un fel de muzeu al școlii, cu pagini de reviste afișate pe petreți. Una din pagini conține înregistrări ale trupei Yes, mă minunez căci sunt unele destul de rare, minunat de frumoase, pe care le-am ascultat odată, dar am uitat de ele. Îmi aleg vreo trei piese pe care le pleiez cumva ambulant, adică ele cântă chiar din pagina revistei pe care o iau cu mine. Relieful casei e acum schimbat, băiețelul, încântat de muzica pe care o comentasem împreună, se ascunde, jucîndu-ne, în diferite săli luminoase, ca de clasă, împreună cu pisoiul pe care îl adoră.
Acum mă plimb de-a lungul unui târg în aer liber, târg cultural, sunt expoziții, sunt mici spectacole de toate genurile și gusturile care se joacă din loc în loc... Nimeresc într-un astfel de spectacol în care suntem aliniați toți în scenă ca într-un cor, lângă mine An., protejata Cristei B. În sinea mea îmi spun că se descurcă bine, crește inima Cristei dacă o privește, ea pe unde o fi, că n-o zăresc. Apoi o văd și pe Crista, în melanjul ei continuu cu mulțimea de privitori, invitînd, agățînd... De ce nu-i niciodată eficientă, mă întreb, de ce nu reușește să lege nimic? În fine... Spectacolul e pe terminate, mă uit în față, în mulțime, el! Într-o suită de alți gură cască ce îl urmează, e grupul lui. Mi-e așa dor de el! Se face că are treabă cu tipii ăia, simt că de fapt mă fură din ochi, cu efortul ca asta să nu cumva să se vadă. Își face loc spre zona lui pe care o știu bine, îmi dau seama că aici se face trafic cultural și că n-avea cum să lipsească, mai ales că are mai încolo o masă rezervată, nu știu cum am cunoștință de asta.
Terminăm, în sfârșit lălăiala - ce facem noi acolo, pe scenă (regret doar că nu am o partitură mai grasă, ar fi avut la ce se uita), îl caut din ochi, e pesemne dincolo de perdeaua groasă de oameni.
Apare Crista, vine lângă A. o îngrijește, apoi îmbulzeala ne pune față în față. O îmbrățișez din toată inima, ea se bucură, mă și mir, vorbim un pic. Mă întorc, cunosc sau recunosc în mulțime un tip îndesat, cu un trup bizar care se subțiază spre capăt, cu capul ca un ou, o mare figură în lumea artistică, pictor sau plastician, mă recunoaște și el, ne îndreptăm împreună spre ieșirea aflată la mare depărtare, prestatorii de servicii de artă sunt acum mai puțini, e spre seară, apropie ora închiderii pe drumul de costișă care e acest târg. El o fi plecat, pe unde e? Omul îmi spune din senin, stai să vezi ce autograf mi-a dat adineaori C.! Aproape că sar în sus, prin ce sistem, oameni care habar n-au despre mine îmi citesc gândurile, așa, totuși fără să pună nimic cap la cap? Stau năucă de coincidența strigătoare la cer. Ce a scris, îl încurajez... Uite, și se scotocește prin buzunar după un petic de hârtie. Citește: "pentru că azi e joi (joi, în traducere din latină înseamnă ziua lui Jupiter, ce tot visez chestia asta???????), o zi șturlubatică, pe cât e de... "- aici ascult atât de hămesită, încât sfârșesc prin a nu înțelege absolut nimic (mi se întâmplă uneori asta în realitate, să am urechile atât de încordate încât sensul se disipează, iar eu continui să rămân cu gura căscată, cu nesaț, fără să pricep). Mă întreb pe unde e el acum. O mai fi rămas prin târg? Îl pun pe omul nevinovat să repete ce a citit, poate să mă dumiresc...

Niciun comentariu: