miercuri, 14 ianuarie 2015

Vis


  Sunt undeva în Germania într-un hotel, în preajma revelionului. Se face seară și mama se pregătește să plece la petrecerea de revelion. Eu țopăi pe lângă ea, topită. Sunt atât de îndrăgostită de ea încât tot ce-mi doresc e doar să mă trezesc în brațele ei a doua zi, și mă lipesc de ea. Îmi spune că trebuie numai să adorm, o să stea lângă mine, o să mă acopere și o să mă lase în grija unei eleve a ei, ca apoi să mă trezesc dimineața cu ea în brațe, o noapte trece ușor atunci când ești cuminte și dormi, iar ea se va întoarce devreme, îmi promite. Apoi adorm. Iar acum urmează probabil un vis în vis, dacă nu cumva mă trezisem, pentru că sunt în altă parte, în piscina hotelului. În cea din dreapta, căci sunt două, înot cu mare spor. Cea din stânga ei e în pantă, și de pe ea îmi dau drumul într-o veselie, ca la săniuș. Apa e albastră ca cerul și foarte plăcută de acolo, din capul pantei, dezvoltă valuri mari, mângâietoare. Îmi dau drumul de sus și alunec ușor, apoi urc înotînd înapoi. Efortul e mare acum la suiș, dar îmi antrenează toți mușchii și îl primesc cu bucurie, mă înviorează și îmi face sângele să bată tare. Mai sunt și niște scări care înconjoară peretele lateral al acestei terase, căci bazinele sunt pe o terasă, o terasă pe mai multe niveluri. Urc înapoi pe scări și undeva o văd pe mama care se întorcea de la petrecere. Dau fuga să ajung în cameră înaintea ei...

Niciun comentariu: